Dolineaschi a venit la Botoşani să se laude că a condus conferinţa de la Bucureşti

Liderul judeţean al social-democraţilor a fost al doilea om care a luat cuvântul la Conferinţa Organizaţiei Municipale a PSD Botoşani, după Ovidiu Portariuc. Deputatul a ţinut încă din start să le reamintească tuturor celor prezenţi că deţine o funcţie la nivel central.

 

Andrei Dolineaschi a povestit PSD-iştilor prezenţi la Casa Sindicatelor cum a condus el joi conferinţa de alegeri de la Bucureşti.
Dar astăzi îmi face deosebita plăcere şi mai mult decât onoare de a mă adresa conferinţei municipale Botoşani, cea mai dragă mie şi mă adresez unor prieteni, unor colegi, cu care am început o bătălie dificilă”, a afirmat Andrei Dolineaschi. Ca să fie şi mai clar, el le-a relatat celor prezenţi cum a stat de vorbă tot ieri cu Liviu Dragnea, preşedintele interimar al PSD şi asta în faţa a 1.200 de delegaţi.
Într-o asemenea efuziune, Dolineaschi a ajuns să afirme că vede „în ţară” social-democraţi cu care a pornit la drum încă din 1998, după care a revenit: „în sală”. (S.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:45383:Portariuc o trage cu fotbalul la Conferința PSD și face paralela goluri – voturi ]]

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare