Rezultatele la admiterea computerizată au fost afișate ieri, 23 iulie 2025, iar cinci elevi din alte județe au fost repartizați la licee din Botoșani.
Este vorba despre elevi din Suceava, Satu Mare, Alba și Argeș care au fost repartizați la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul Național „AT Laurian”, Colegiul Economic „Octav Onicescu” și Liceul „Alexandru cel Bun”.
Cea mai mare medie de admitere a fost 8,70, iar cea mai mică 4,70.
Click AICI pentru a vedea lista
Rămâne de văzut dacă acești liceeni își vor confirma locurile sau au completat opțiunile greșit și astfel au ajuns să fie repartizați la Botoșani.
Începând de joi, 24 iulie, elevii admiși și părinții lor pot merge la liceul la care au fost repartizați pentru confirmarea locului
S-a publicat LISTA elevilor admiși la liceele din Botoșani – TOP 5 cele mai mari medii