Informația a fost făcută publică astăzi în cadrul Comisiei pentru Siguranța Rutieră, convocată de prefectul Dan Nechifor la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
Șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV), subcomisarul Sorin Stoleru, a făcut o prezentare a activității pe anul 2024.
subcomisar Sorin Stoleru, șef SPCRPCIV
„În cursul anului 2024, au fost efectuate 29.625 activității de examinare, respectiv 16.019 persoane examinate la proba teoretică și 13.606 persoane examinate la proba practică.”
La proba teoretică au fost admiși 8.072 de persoane, adică un procent de 50%. În ceea ce privește proba practică, au promovat examenul 7.710 de candidați, adică un procent de 56,6%.
Au fost botoșăneni care au dat examenul de permis de mai multe ori.
subcomisar Sorin Stoleru, șef SPCRPCIV
„În cursul anului 2024 au existat candidați care au susținut examenul teoretic chiar și de 11 ori și examenul practic de șase sau șapte ori”
La prima examinare au fost 9.338 de candidați, fiind admiși 3.694 dintre ei.
Jandarmii botoșănenii au plantat arbori pe două hectare de teren
Gabriela Erdic
Mar 26, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 26, 2025
Un scandalagiu s-a ascuns sub canapea de mascații care au venit să îl ridice de acasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 26, 2025
Cinste lor! Ei sunt elevii calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare – LISTA
Redacția Botoșăneanul
Mar 26, 2025
Anunț important pentru șoferi: Probleme cu emiterea rovinietei
Redacția Botoșăneanul
Mar 26, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile