Fostul medic-șef al Secției Medicină Internă din cadrul Spitalului Orășenesc Săveni, Cornelia Anca Sărban, acuzată de corupție în dosarul angajărilor ilegale de la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, a solicitat ridicarea măsurii controlului judiciar.
Luni, 15 iulie, Cornelia Sărban a contestat în instanță măsura dispusă de anchetatori iar vineri, 18 iulie, Tribunalul Botoșani i-a admis plângerea și au anulat măsura prelungirii controlului judiciar impusă de procurorii DNA Suceava.
Cadrul medical este cercetat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava pentru luare de mită și folosirea, directă sau indirectă, a unor informații nedestinate publicității, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste date, în scopul obținerii de foloase necuvenite pentru sine sau pentru alte persoane, anunță Radio Iași.
Dosarul în care este implicată fosta șefă de secție face parte dintr-o anchetă de amploare privind presupuse angajări ilegale în sistemul sanitar botoșănean. Ancheta vizează mai mulți angajați și foști angajați ai Spitalului Județean „Mavromati”, suspectați de acte de corupție și trafic de influență.