Pus pe lista de transferuri de Gigi Becali, mijlocașul Malcom Edjouma și-a găsit echipă.
După ce a refuzat mai multe cluburi din SuperLiga, Malcom Edjouma și-a dat în sfârșit acordul să plece de la FCSB.
Francezul va merge la CFR Cluj, așa cum Neluțu Varga a anunțat în exclusivitate pentru fanatik.ro
Mutarea fotbalistului în vârstă de 28 de ani la formația antrenată de Dan Petrescu a fost confirmată și de oficialii campioanei. Președintele Consiliului de Administrație, Mihai Stoica, a precizat că Edjouma și-a dat acordul să meargă la CFR Cluj.
”Edjouma va pleca la CFR Cluj. Nu spun nimic din contract, pentru că au unii niște clauze… Dacă spui ceva din contract, plătești o amendă… Dar ei spun din contract… Nu dau nume. Va fi la CFR. (n.r. – Și-a dat acordul?) 100%”, a declarat Stoica, la Prima Sport.
Malcom Edjouma a mai jucat în România la FC Viitorul și FC Botoșani, iar în februarie 2022 a fost achiziționat de FCSB. În sezonul 2023-2024, mijlocașul francez a fost împrumutat în Serie B, la Bari.