Fostul șef al oamenilor de afaceri intră în Consiliul Județean pe filiera liberală

Ceea ce părea aproape imposibil la data depunerii listelor pentru alegerile locale din 2016 va deveni cât de curând realitate. Candidatul de pe locul 24 al PNL la Consiliul Județean va dobândi un mandat de ales local. Și beneficiind de amânarea scrutinului din cauza pandemiei își va exercita mandatul cel puțin până în toamnă.

 

În politică trebuie să fii răbdător, că la un moment dat îți vine rândul

 

Potrivit legii, atunci când din diverse motive un consilier, fie el local sau județean, își încheie mandatul, partidul din partea căruia a candidat trebuie să desemneze ca înlocuitor primul supleant, cu condiția ca respectivul să mai facă parte din acea formațiune politică.


Iar după demisia lui Victor Ivănescu, venită după alte renunțări la mandate, întâia poziție pe lista de așteptare a PNL îi aparține lui Manuel Popa.


Omul de afaceri a ocupat tocmai locul 24 pe lista PNL pentru CJ și părea greu de crezut că va prinde un mandat în condițiile în care Botoșani are 33 de consilieri județeni.


”Noi respectăm lista. Dumnealui și-a dat demisia doar din funcția de președinte al Comisiei Oamenilor de Afaceri din PNL, dar a rămas membru de partid. Am verificat, are în continuare același domiciliu în Dorohoi, pe strada Victoriei”,


Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani.

 


La 34 de ani a încercat la Parlament

 


Economist de profesie, Manuel Popa a condus mai mulți ani, din postura de director general, fabrica de confecții Conted Dorohoi.


În 2012 a candidat din partea Alianței România Dreaptă la Parlament, însă nu a reușit să obțină un mandat.


42


de ani va împlini luna viitoare.


În trecut a ocupat inclusiv funcția de președinte al Organizației Oamenilor de Afaceri din cadrul PNL Botoșani.


Întrucât este plecat de ceva vreme cu serviciul la Iași, acolo unde își aprofundează și studiile, liberalii au avut inițial dubii în a-l nominaliza pe Manuel Popa pentru a intra în CJ deoarece era obligatoriu să aibă domiciliul în județul în care a candidat.

 

manuel popa


Verificările efectuate le-au înlăturat însă rezervele astfel încât documentația pentru desemnarea înlocuitorului lui Victor Ivănescu îl vizează pe amintitul om de afaceri.


Consilierii județeni se întrunesc astăzi în ședință ordinară, învestirea lui Manuel Popa nefiind pe ordinea de zi publicată de CJ.

 

15

mandate de consilieri județeni a obținut PNL în 2016, însă s-a ajuns la poziția 24 după mai multe demisii, venite de obicei din cauza unor situații de incompatibilitate.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare