Fotbalist luat cu ambulanța de pe terenul de sport

În după-amiaza de duminică, 28 iunie 2015, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati a fost transportat un bărbat, căruia o partidă de fotbal i-a provocat doar probleme medicale, potrivit Vocea Dorohoiului.

 

Din câte se pare, totul s-ar fi petrecut pe un teren de fotbal, în satul Pârâu Negru al comunei Mihaileni, acolo unde bărbatul a fost prins într-o partidă care l-a pus la pământ, la propriu, iar asta din cauza faptului că la fața locului s-a deplasat o echipă a Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) care l-a transportat pe bărbat, într-o primă fază, la Spitalul Municipal Dorohoi pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.


Doar că starea de sănătate a lui Mihai D. s-a înrăutățit, iar medicii au decis să-l transfere pe bărbatul de 40 de ani la unitatea spitalicească din Botoșani, acolo unde acesta a fost diagnosticat cu fractură de antebraț, la nivelul membrului superior drept. Totodată, Mihai D. a rămas internat pe secția de Ortopedie a Spitalului Județean Mavromati.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:43128:Bărbat în agonie de câteva zile, ajuns la spital inconștient, în prag de colaps ]]

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare