Hotărâre la Suceava: Funcția de primar al municipiului Botoșani s-a jucat la Curtea de Apel

Cosmin Andrei rămâne în continuare primarul municipiului Botoșani după ce, indirect, Curtea de Apel Suceava a menținut practic rezultatele alegerilor locale din 26 septembrie 2020.

 

”Respinge recursul declarat de recurentul Flutur Cătălin Mugurel ca nefondat”


Magistrații din județul vecin au respins astăzi recursul formulat de Cătălin Flutur, fost primar și de Cristina Miron, membră a Biroului Electoral de Circumscripție Municipală (BECM).


Cei doi liberali au solicitat să se revină asupra hotărârii Tribunalului Botoșani, care în luna octombrie a decis să suspende măsura BECM de renumărare a buletinelor de vot nule până la terminarea procesului pe fond.


Ulterior, Tribunalul Botoșani s-a pronunțat și pe fond, respingând renumărarea voturilor nule, dar și a tuturor celor din 18 secții.


Ba mai mult, BECM a revenit asupra hotărârii inițiale și a decis să nu se mai efectueze o nouă numărare a voturilor nule.


În aceste condiții, șansele de reușită ale fostului edil șef au fost extrem de reduse.  


”Respinge excepția nulității recursului ca nemotivat. Admite excepția inadmisibilității recursului formulat de Miron Cristina Brândușa și în consecință: Respinge acest recurs ca inadmisibil. Respinge recursul declarat de recurentul Flutur Cătălin Mugurel ca nefondat”,


Hotărâre Curtea de Apel Suceava.

 

Hotărârea este definitivă, dar lupta continuă în alt proces


Decizia judecătorilor din județul vecin este definitivă. Aceasta nu înseamnă însă că disputele pe seama funcției de primar s-au terminat.


În luna martie, Curtea de Apel Suceava va începe judecarea recursului prin care Cătălin Flutur încearcă să desființeze hotărârea pe fond a Tribunalului Botoșani prin care s-a decis să nu se reia numărarea buletinelor de vot nule și a tuturor celor din 18 secții.


Primarul din perioadele 2004 – 2012 și 2016 – 2020 speră ca la o eventuală renumărare să surmonteze diferența de 16 voturi cu care a pierdut alegerile.


În acest ultim proces, pe lângă BECM, este chemat în instanță și Biroul Electoral Județean, în condițiile în care ambele structuri și-au încetat existența la câteva zile după alegerile locale.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google play download from apple store
Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare