Investiție de 35 de milioane de lei inclusiv pentru copiii de la Botoșani 

 

Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Sfânta Maria Iași va beneficia de o nouă Secție de Îngrijiri Paliative.

 

O nouă secție dedicată îngrijirilor paliative urmează să fie înființată în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași. Aceasta va avea o capacitate de 26 de paturi și va deservi atât pacienți pediatrici din județul Iași, cât și din județele învecinate – Botoșani, Suceava, Vaslui, Neamț și Bacău – unde accesul la servicii paliative este limitat sau inexistent.

 

Se estimează că noua secție va putea asigura îngrijirea a aproximativ 5.000 de pacienți anual din județul Iași și peste 10.000 din întreaga regiune de Nord-Est, potrivit informațiilor vicepreședintelui Consiliului Județean, Sorin Afloarei. 

 

În prezent, doar 10 din cele 652 de paturi pentru internare continuă ale spitalului sunt dedicate îngrijirilor paliative, ceea ce evidențiază nevoia acută de extindere a acestui tip de servicii.

Noua unitate va include 13 saloane, cabinete pentru consultații, săli de tratament și spații special amenajate pentru copiii cu dizabilități. Gama serviciilor oferite va cuprinde managementul durerii și al simptomelor, tratamente specifice bolilor cronice și terminale, suport psihologic și social, consiliere pentru pacienți și aparținători, precum și terapii complementare precum kinetoterapia, nutriția clinică sau sprijinul spiritual. De asemenea, vor fi organizate programe de instruire pentru familii, pentru a facilita continuitatea îngrijirii la domiciliu.

 

Pentru realizarea acestui proiect, Consiliul Județean Iași a aprobat în ședința extraordinară din 30 mai demolarea parțială, reabilitarea și extinderea unei clădiri existente în incinta spitalului.

 

Investiția, estimată la peste 35 de milioane de lei, va fi depusă spre finanțare prin Programul Sănătate.

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare