În cadrul ședinței de ATOP organizată luni, 28 septembrie 2015, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani (ISU), șeful polițiștilor a prezentat în fața celor prezenți o serie de măsuri care au fost luate față de mai mulți oameni ai legii care au săvârșit abateri de la fișa postului.
Potrivit șefului poliștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani (IPJ) a fost organizat un control tematic la postul de Poliție Vorniceni, iar în urma concluziilor prezentate de ofițerii care s-au deplasat în comună, a fost dispusă cercetarea prealabilă a următorilor polițiști: ”Comisarului șef Luchian Vasile, șeful secției Poliției Rurale 9 Vlăsinești, pentru lipsă de implicare și control la nivelul postului de Poliție Vorniceni, totodată cercetarea prealabilă a fost declanșată și față de agent principal Afrăsinei Ionuț Daniel, șeful postului de Poliție Vorniceni care între timp a fost schimbat și din funcție și mutat la postul de Poliție Mihăileni. Agent principal Zahariuc Claudiu, ajutorul șefului de post, care a fost mutat la postul de Poliție Vlăsinești și agent de Poliție Murărașu Corneliu care în prezent își desfășoară activitatea la alt post de Poliție dar a lucrat la Vorniceni în perioada în care s-a efectuat controlul”, a spus comisarul șef.
De asemenea, șeful IPJ Botoșani a mai declarat că abaterile care s-au constatat în sarcina celor pentru care s-a dispus cercetarea prealabilă constau în ”tergiversare nejustificată a cercetărilor și verificărilor în dosare penale și sesizerile cetățenilor din comuna Vorniceni. Fiind în curs de cercetare prealabilă o să aștept concluziile ofițerului desemnat în cercetarea prealabilă și în funcție de vinovăție sau nevinovăție voi dispune și alte măsuri disciplinare față de cei implicați”.
Comisarul Mihai Bunduc a mai afirmat la final că a dispus înlocuirea ”celor doi agenți pentru a continua activitatea la postul de Poliție Vorniceni am demarat procedura de concurs a funcției de șef de post și până la ocuparea funcției de șef de post am delegat un agent de la secția 9 Poliție Rurală Vlăsinești care a preluat atribuțiile șefului de post, fiind ajutat de un al lucrător din aceeași secție”.
Botoșănean adus la Urgențe de la un abator din județ, cu brațul tăiat
Gabriela Erdic
Dec 04, 2024
Botoșăneancă AMENDATĂ cu 800 de lei de polițiștii locali
Redacția Botoșăneanul
Dec 04, 2024
Gabriela Erdic
Dec 04, 2024
Sute de botoșăneni vor primi ajutor pentru încălzirea locuinței
Redacția Botoșăneanul
Dec 04, 2024
Angiograful performant a ajuns astăzi la Spitalul Județean: ANUNȚUL managerului – VIDEO
Oana Sava
Dec 04, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile