La un pas de moarte, din joacă: Un copil de doar trei ani pe masa de operație și sub bisturiu

Un copil de trei ani din comuna Cristinești, dintr-o familie nevoiașă, a ajuns luni aproape de miezul nopții, în stare critică la Compartimentul de Primiri Urgențe de la Secția de Pediatrie din Botoșani după ce s-a lovit puternic la cap.

 

Din ceea ce membrii familiei le-au povestit medicilor, copilul se afla în curtea casei și se juca cu ceilalți frați ai săi când s-a dezechilibrat, a căzut și s-a lovit puternic de o cioată de lemn.

Medicii l-au transportat de urgență la Spitalul Municipal Dorohoi, însă starea sa a fost atât de gravă încât a fost necesarea tranferarea lui la Secția de Pediatrie din Botoșani. După o radiografie, cadrele medicale au identificat doar o fractură externă, însă starea băiatului le-a dat de bănuit că ar fi ceva mai mult.

„Copilul a fost supus computerului tomograf de la Spitalul Județean, unde a fost identificat un hematom intracranian, care la radiografie nu a putut fi identificat. Ne-am dat seama imediat că necesită intervenție chirurgicală, altfel că s-a hotărât transferul băiatului la Spitalul de Neurochirurgie din Iași”, a declarat doctor Jaber Yassin, medic pediatru la Secția de Pediatrie de la Mavromati.

Băiețelul a fost transferat în regim de urgență după două ore de investigații la unitățile spitalicești din Botoșani.

(C.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:41951:Copil de doar 11 ani, dus la urgențe după ce-a băut atât de mult, încât a căzut de pe picioare ]]

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare