După victoria cu Hermannstadt, Leo Grozavu a mulţumit echipei şi suporterilor, subliniind că salvarea de la retrogradare nu este o performanţă.
Antrenorul îşi doreşte schimbări importante şi sprijin pentru a evita astfel de situaţii pe viitor.
În urma acestui rezultat, FC Botoşani este prima sub linia roşie, adică pe locul 12, aşadar este salvată fără a mai juca meci de baraj. Leo Grozavu şi-a îndeplinit obiectivul şi Valeriu Iftime a anunţat că antrenorul va continua pe banca moldovenilor, scrie orangesport.ro
"Aplauzele se datorează celor care compun familia FC Botoşani. Jucătorii, colegii din staff, toţi. Adi Ignat m-a ajutat foarte mult în această perioadă, în aceste 4 luni de zile. Mulţumesc finanţatorilor clubului, în special lui Valeriu Iftime şi suporterilor. Această echipă merită mai mult. Vreau să felicit Botoşaniul ca oraş, al 14-lea an în prima ligă. Nu suntem la momentul bilanţului.
Sunt foarte multe lucruri pe care trebuie să le schimbăm. Eu am avut o încredere nebună când am venit aici. Sufletul meu curat, munca pe care o fac au fost în multe momente decisive. Îmi pare rău, nu vreau să fiu lipsit de modestie, dar asta nu e o performanţă (n.r. că ne-am salvat de la retrogradare).
Am atâţia ani, sunt departe de familie, îmi sacrific mult timp, dar e o meserie foarte frumoasă. Fac cu mare pasiune ceea ce fac. Am nevoie în continuare de sprijin pentru a nu mai trece prin astfel de momente.", a spus Leo Grozavu, la conferinţa de presă după meciul cu Hermannstadt.
Meciul de pe Stadionul Municipal s-a încheiat cu scorul de 2 – 1.