Mașina de lux a fiului de primar făcută zob, doi oameni în spital și-un taximetru cu parbrizul spart: Scena accidentului de la Zăicești – GALERIE FOTO

Accidentul de circulație care a marcat după-amiaza de miercuri, 10 iunie 2015, a băgat doi oameni în spital, a lăsat un bolid de lux cu partea din stânga-față distrusă, și un taximetru avariat serios pe aceeași parte.

 

Din primele constatări, se pare că șoferul mașinii Audi S5, la volanul căreia s-ar fi aflat chiar fiul primarului de la Păltiniș, Vlad Romănescu, ar fi intrat într-o depășire pe linie continuă în mijlocul pădurii din localitatea Zăicești, în buza orașului Botoșani.
În timpul manevrei sale, a lovit serios o mașină în regim de taxi care se deplasa dinspre Botoșani spre Zăicești, și care circula regulamentar. În urma impactului, ambele airbag-uri din taxi s-au deschis, iar parbrizul pe partea sa dreaptă, prezintă urma unei lovituri puternice, geamul fiind făcut țăndări. Ar fi ajuns la spital atât șoferul de taxi, cât și pasagera din dreapta.

Cele două mașini sunt despărțite de o distanță de câteva zeci de metri, ambele ajungând pe partea laterală a carosabilului, circulația fiind dirijată de agenți ai Poliției Rutiere prezenți la fața locului. Distanța dintre ele este marcată de bucăți din caroseriile ambelor mașini – o oglindă laterală spartă, semnalizatoare ale taxiului, în timp ce numerele de înmatriculare ale mașinii marca Audi nu se mai zăresc pe bolidul distrus. 

Roata din stânga față a fost îndoită serios, portiera boțită și oglinda laterală aproape desprinsă din corpul mașinii. Agățată de oglinda retrovizoare stă o cruce din lemn înfățișând un sfânt.

(C.B.)

Mai multe detalii aici:

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:42565:Accident c-un Audi și un taxi în pădure la Lebăda: Este implicat fiul unui primar! ]]
[[galerie-foto]]

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare