Memorialul Ipotești aduce „Poeți în dialog” la Colegiul Militar din Câmpulung

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, luni, 26 mai 2025, o nouă ediție a întâlnirilor Poeți în dialog. Invitații lunii mai sunt poeții Liviu Apetroaie, Dumitru Iftime, Adrian Lesenciuc. Întâlnirea va avea loc, începând cu ora 12.00, la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc și va fi moderată de Lucia Țurcanu; profesoară coordonatoare – Mihaela Pintilei.

 

Cei trei poeți invitați sunt absolvenți ai Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc.

 

LIVIU APETROAIE (n. 28 ianuarie 1974, Vadu-Moldovei, jud. Suceava), absolvent al Colegiului Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, și-a făcut studiile de licență și masterat la Facultatea de Filozofie a Universității „Al. I. Cuza” din Iaşi. Este licenţiat în Managementul activităţilor culturale (Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Cultural Naţional din România, 2003). A fost redactor la Radio Iași, TVR Iași, redactor cultural la „Ziua de Iași”, referent cultural al Centrului Cultural al Americii Latine şi Caraibelor, consilier de presă al Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi. În prezent, este muzeograf la Muzeul Literaturii Române Iaşi; membru al Uniunii Scriitorilor din România.

 

A debutat cu proză scurtă în 1991, în revista „Ateneu”, iar primele poeme le-a publicat în 1999, în  revista „Convorbiri literare”. Laureat al Premiului Editurii Junimea şi al Uniunii Scriitorilor din România – filiala Iaşi la Concursul Naţional de Poezie „Porni luceafărul…” (Botoşani-Ipoteşti), a publicat, în anul 2000, primul volum de poezie, „Alegorii sub papirus”, pentru care a obținut Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2001). Au urmat volumele de poezie: „Geometria deşertului” (Editura Junimea, 2002), „Oglinda sumară” (Editura Opera Magna, 2008), „Sau nu” (Editura Junimea, 2024). Este autorul studiului foto-documentar „Sadoveanu şi Iaşii (1904-2004)” (Editura Opera Magna, 2004), al volumului de publicistică „Minutul de prelungire” (Editura Feed Back, 2008) și al studiului monografic „Emil Iordache. Un univers de personaje” (Editura Vasiliana, 2012). În 2008, i-a fost acordat Premiul „Vasile Pogor” pentru literatură al Primăriei Municipiului Iaşi.

 

DUMITRU IFTIME (n. 2 decembrie 1955, Zlătunoaia, jud. Botoșani) a absolvit Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc (1974) și Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța (1978). A fost, între 1978 și 1998, ofițer în marina militară (copilot de minisubmarin de cercetare, comandant de grup de scafandri, scafandru de mare adâncime). Între 1998 și 2018, a fost director PL Constanța, Elsaco Electronic – Botoșani, vicepreședinte al Asociației Naționale a Scafandrilor Profesioniști și Salvamarilor din România (2007–2009), iar din 2018 este pensionar și atlet. 

 

E autorul volumelor de poezie: „Viața Morgana” (Editura Ex Ponto, 2008), „Surâde și nu cerceta” (Editura Ex Ponto, 2018), „Cu îngerul la vedere” (Editura Ex Ponto, 2021).

 

ADRIAN LESENCIUC (n. 21 august 1975, Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava) a absolvit Colegiul Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc și Institutul Militar de Artilerie și Rachete Antiaeriene „General Bungescu” din Brașov. Este doctor în științe militare și informații la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” şi în ştiinţele comunicării la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. În prezent, este prorector pentru cercetare științifică, profesor universitar la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”. 

 

A debutat editorial cu volumul de versuri „Antifilosofia” (Editura Mesagerul, 1998). A colaborat la publicaţiile „Tribuna”, „România literară”, „Steaua”, „Caiete silvane”, „Apostrof” ș.a. Din 2013 este președintele Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România, al cărei membru este din 2000. Este autorul volumelor de poezie: „Copilul-genune” (Editura Mesagerul, 1999), „Laocoonia” (s.l., 2000), „Liam” (Editura Albastra, 2001), „Coliba de sânge” (Editura Pastel, 2014), „Joc terț” (s.l., 2015), „Cartea cu apă. Borges, privind râul” (Editura Cartea Românească, 2016), „gEneida” (Editura Școala Ardeleană, 2019). A publicat eseuri și volume de istorie și critică literară: „Puzzle cu umbre pe ape” (Editura Lux Libris, 2002), „Postmodernitatea. Un posibil model de structurare a mozaicului a-valoric” (Editura Antet, 2005 – Premiul Uniunii Scriitorilor din România), „Poezia vizuală” (Editura Antet, 2006), „Comunicare interculturală în satul românesc” (Editura Academiei Române, 2015), Ana Il, între strigătul metafizic şi împăcarea cu Dumnezeu” (Editura Libris Editorial, 2018). Este autorul romanelor: „Moartea noastră cea de toate zilele” (Editura Minerva, 2008), „Cimitirul eroilor” (Editura Creator, 2017 – Premiul „Cartea Anului” la Colocviul Romanului Românesc, Alba-Iulia, 2018), „Limbile vântului” (Editura Cartea Românească, 2018), Balada” (Editura Creator, 2020), „Diez” (Editura Creator, 2020), „Limba lui Hristos” (Editura Corint, 2024).

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare
Paste widget container code to the webpage This code is unique for every widget. It can be added in multiple places on page where you want your widgets to appear.
AMP code