Memorialul Ipotești organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant 

Memorialul Ipotești, anunță organizarea unui concurs pentru ocuparea unui post contractual vacant de expert în cadrul compartimentului achiziții publice.

 

 Funcția este cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată, în categoria de personal contractual de execuție, gradul S, I/5.

 

Candidații interesați trebuie să îndeplinească anumite condiții specifice, respectiv să aibă studii superioare finalizate cu diplomă de licență în domeniul fundamental științe sociale, ramura științe juridice sau științe economice, în specializările drept sau administrarea afacerilor. Sunt acceptate și studiile superioare în domeniul fundamental științe inginerești.

 

 De asemenea, este necesară o vechime în specialitatea studiilor de minimum 3 ani și 6 luni.

 

Concursul se va desfășura la sediul administrativ al Memorialului Ipotești. 

 

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul instituţiei, de luni până vineri, între orele 8:00 – 15:00, în perioada 23 iulie – 4 august 2025, iar în data de 05.08.2025 până la ora 14.00.


Bibliografia concursului este afişată la sediul şi pe site-ul instituţiei. Relaţii suplimentare se pot obţine de la secretariatul instituției – tel. 0371020346 și/sau adresa de email a instituției: m.ipotesti@gmail.com

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare