Alexandru Albu s-a despărțit cu scandal de FC Botoșani, după un conflict violent cu Andrei Miron izbucnit în urma amicalului pierdut cu Jablonec, scor 1-5, din cadrul cantonamentului de vară.
Alexandru Albu a vorbit despre transferul său la Chindia. Acesta a spus că mutarea i se datorează și lui Ilie Poenaru, antrenorul echipei, anunță digisport.ro.
”Sunt fericit, am început antrenamentele, simțeam nevoia că am stat acasă prea mult, bucuros, vreau să încep o nouă etapă, am dat un restart și vreau să o iau de la zero că a fost o perioada dificilă, nu am jucat 6 luni și asta s-a simțit.
Am venit aici cu gânduri mari, dezinvolt, vreau să mă autodepasesc un pic că în aceste 6 luni am intrat într-o zonă de confort că nu am jucat, a fost dificil, vreau să mă autodepășesc. Va fi greu că băieții termină pregătirea și eu acum o încep, dar o să muncesc mai mult, trag mai mult și voi reveni mai repede la forma pe care am avut-o.
Asta am vrut să fac, asta am făcut, am dat un restart să o iau de la zero cu totul. În viață e binee să cazi jos că să te ridici, că altfel nu guști totul în viață.
Într-adevăr a fost o perioadă dificilă în Arabia, șase luni, dar în viață mai sunt și perioade dificile. La Botoșani a fost ok toată lumea, nu s-a terminat nimic urât, am văzut că tot s-a scris, dar nu s-a întâmplat nimic urât.
Am văzut că am fost anunțat că am fost dat afară, nu e adevărat, mi s-a terminat contractual că aveam contract pană pe data de 30 și atunci am devenit liber. Nu e adevărat nimic din ce s-a spus.
Am văzut că am și pubalgie, nu am nicio pubalgie, am avut mici probleme, dar cei de acolo mi-au spus că nu e pubalgie. Am fost la doctorii de aici, am făcut investigații, am avut o ruptură după un meci amical care nu s-a tratat și din acea cauza am avut niște dureri, dar în rest nimic grav.
(n.r. Mai poți reveni la nivelul de la rapid când erai și la națională?) Da, știu că pot să fac asta, am ales să vin la Chindia datorită lui Mister, lui Poe, am lucrat la Clinceni împreună, de acolo cariera mea a luat-o în sus și de aia am venit acum.
Am ales să vin să lucrez cu dânsul, avem o colaborare bună, proiectul în sine prezentat de domnul patron. Domnul Marius mi-a plăcut, de ce nu, pentru mine acum este... Chiar dacă toți zic că că e un pas în spate, nu e adevărat… Uneori un șut în fund e un pas înainte, așa am făcut și eu acum, am toate lucrurile pozitive… Plus că familia e aproape de mine, am o ora până la București.
Totul se leagă bine, important e să fiu mental și fizic, restul le voi face, sunt convins”, a spus Alexandru Albu, la TVR Sport.
Deși se vehicula faptul că urmează să devină noul jucător al celor de la FC Argeș, Albu a semnat, în cele din urmă, în liga a doua, cu Chindia.
Anunțul a fost făcut de către club în cursul zilei de joi, 17 iulie, prin intermediul unui mesaj postat pe rețelele sociale.
Pe două sezoane este valabilă înțelegerea mijlocașului cu formația din Târgoviște, unde există și posibilitatea de prelungire pentru încă un an.