"Misiune" pentru primar de la un director PDL: Să recupereze un sediu de instituţie

După ce susţine că s-a tot chinuit timp de aproximativ trei ani de zile pentru a rezolva problema sediului în care funcţionează instituţia pe care o conduce, Florin Aioniţoaie susţine că pârghiile pentru deblocarea acestei probleme stau la mâna primarului.

 

 Fundaţia Caritatea a revendicat o parte din clădirea în care funcţionează actualmente Teatrul de păpuşi Vasilache însă nici până la acest moment nu a fost dată vreo soluţie. Directorul interimar de la instituţia de cultură susţine că şi-a propus prin proiectul de management depus la concurs ca în acest an să se rezolve şi această problemă.
 „Mi-am propus câteva obiective strategice de reformare totală a teatrului. Primul este recuperarea proprietăţii clădirii. De proprietatea clădirii nu se poate ocupa decât dl. primar. Eu am făcut tot ce a depins de mine, chiar mai mult decât atribuţiile mele ca să revină în proprietatea CL. În momentul de faţă îmi depăşeşte competenţele”, a mai spus Aioniţoaie.
[[banner]]
Directorul de la Vasilache susţine că de aproximativ trei ani de zile se aşteaptă un răspuns cu privire la situaţia clădirii de la Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor.
Dl. primar ar putea să mai pună întrebări, să mai facă ceva. Deci aceasta este o responsabilitate a Executivului. Eu am sprijinit aducând documente şi dovezi că este 92% din clădirea actuală este a CL şi în eventualitatea că Fundaţia Caritatea aduce dovezi că ar fi fost proprietar pe o clădire veche ar fi undeva la 8% proprietatea lor. Dacă aduc dovezi, deocamdată nu au adus decât nişte amintiri ale unor cetăţeni”, a mai spus Florin Aioniţoaie.
Înainte să ofere însă informaţii, directorul de la teatru a aruncat o glumă: „Nu am nici o hârtie de la dl primar dar am înţeles că nu am voie să vorbesc cu presa. Dar până o să-mi atragă cineva atenţia….”
(G.E.)
CITEŞTE:
 FAZA ZILEI: Scaun de director de teatru râvnit de-un ... fochist


Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Formare duhovnicească pentru tinerii preoți din Botoșani

Redacția Botoșăneanul

Jul 09, 2025