Asociația Moldova vrea Autostradă a publicat un clip video cu evoluția lucrărilor la Lotul 2 Trifești – Gherăești din secțiunea Bacău – Pașcani a Autostrăzii Moldovei și estimează că ar putea fi deschisă parțial circulația în acest an pe acea porțiune.
“Timpul a devenit o componentă critică în lumina ultimelor anunțuri făcute cu privire la rămânerea loturilor dintre Focșani și Pașcani în PNRR și finanțarea lor 100% din acest program, condiționat de finalizarea șantierelor pe care lucrează UMB în termenul august 2026.”, notează Asociația.
Lotul 2 Trifești – Gherăești (19 km) a ajuns la 30% progres fizic, potrivit celei mai recente raportări CESTRIN, astfel că s-a înregistrat un avans de 7% față de filmările făcute în luna martie de Asociația Moldova vrea Autostradă, scrie economica,net.
Termen contractual este noiembrie 2025, dar sigur va fi prelungit, apreciază Asociația.
“Estimarea noastră: există șanse reale să circulăm parțial în acest an, cu accent pe realizarea unei Variante Ocolitoare în jurul Romanului.”, conchide Asociația Moldova vrea Autostradă.
În prezent, se execută terasamente și lucrări la structuri, în condiții meteo uneori capricioase care afectează accesul utilajelor și ritmul de lucru.
Data filmării: 15 iulie 2025
Progres raportat: 30% (raportare Cestrin la data filmării)
Autostrada A7 – Bacău – Pașcani
Lot 2: Trifești (Neamț) – Gherăești (Neamț)/Mircești (Iași)
Constructor: Asocierea Sa&Pe Construct Srl – Spedition Umb Srl – Tehnostrade Srl