O femeie de 34 de an a fost rănit grav, astăzi după-amiază, după ce s-a răsturnat cu un Matiz pe şoseaua care leagă Dorohoiul de Botoşani, la numai câţiva metri de intersecţia cu drumul care duce spre Bucecea, potrivit Opinia de Dorohoi.
Simona C., în vârstă de 34 de ani, era singură în maşină şi se îndrepta spre Botoşani însă, pe fondul vitezei neadaptate într-o curbă la stânga, aceasta a pierdut controlul asupra maşinii. Matizul a ieşit de pe şosea, a izbit cioata unui copac tăiat aflată pe marginea drumului, după care s-a rostogolit de două ori pe acostamentul drumului.
Preluată de o ambulanţă, botoşăneanca a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe. Poliţiştii spun că accidentul a avut loc după ce tânăra trecuse cu maşina pe lângă un echipaj radar care acţiona în comuna Leorda, însă atunci circula cu viteză regulamentară.