Peste CINCI miliarde de lei vechi imputate de către Casa de Asigurări- NEREGULILE constatate

Mai multe acțiuni de verificare au loc în acest moment în unitățile spitalicești de la Botoșani.

 

Controalele sunt efectuate de către reprezentanții Casei de Asigurări care verifică în această perioadă un cabinet medical de medicină de familie, o farmacie dar și Spitalul Județean.

 

„Prin aceste controale se verifică decontările dacă sunt făcute corect, dacă furnizorii respectă condițiile necontractuale. În general tematica de control cuprinde aspecte privind obligațiile furnizorilor de servicii medicale și condițiile în care își desfășoară activitatea”,

Carmen Nicolau, președinte CAS

 

Anul trecut  s-au realizat 117 controale și s-au recuperat 530.462 de lei de la unități precum cabinete clinice de specialitate, laboratoare, farmacii

 

Președintele CAS a menționat că motivele principale pentru care s-au imputat aceste sume sunt neîndeplinirea obligațiilor contractuale, prescrieri de rețete neconforme cu protocoalele.  

 

 

 

 

download from google play download from apple store
Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare