Pompierii controlează bisericile din Botoşani: Uşile se vor menţine în permanenţă deschise

Lăcaşele de cult vor fi împânzire zilele acestea de pompieri.

 

Pompierii botoşăneni vor desfăşura, în zilele de 6 şi 7 ianuarie, acţiuni de control şi  supraveghere a respectării măsurilor de prevenire a situaţiilor de urgenţă la lăcaşele de cult din judeţ, pe timpul slujbelor religioase prilejuite de sărbătorile “Botezul Domnului” şi  „Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul”.

 

Inspectorii de Prevenire vor verifica respectarea condiţiilor de securitate la incendiu şi/sau protecţie civilă, dotarea cu mijloace de primă intervenţie pentru stingerea incendiilor (stingătoare, accesorii la panourile de incendiu) şi starea acestora, starea căilor de acces şi evacuare (interioare şi exterioare), existenţa rezervoarelor de apă pentru incendiu.

 

Totodată, vor fi verificate sistemele de încălzire locală şi instalaţiile electrice în vederea prevenirii izbucnirii unor eventuale incendii.

 

Astfel, accesul în lăcaşele de cult se va face cu respectarea capacităţii de ocupare a acestora, în scopul evitării producerii unor evenimente nedorite şi pentru a asigura evacuarea credincioşilor în condiţii optime.

 

De asemenea, pe durata serviciului religios, uşile se vor menţine în permanenţă deschise, cu sisteme sigure de blocare. Lumânările aprinse vor fi supravegheate şi ţinute la distanţă de persoanele din jur, mobilier, decoruri sau alte materiale inflamabile. Acestea vor fi puse doar în suporturile din tăvile metalice umplute cu nisip sau apă. 

 

Subunităţile de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani sunt pregătite să intervină, în cel mai scurt timp, pentru îndepărtarea efectelor negative ale unor situaţii de urgenţă.

download from google play download from apple store

 


 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Botoșănean încătușat după un control în trafic 

Redacția Botoșăneanul

Jul 28, 2025