Post de director ”moștenit politic” la vârful Direcției Copilului

Postul de director adjunct din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) ar urma să fie ocupat pe perioada nedeterminată din vara acestui an.

 

Ultima dată când a fost organizat un concurs pentru definitivare, a fost pe perioada în care atribuțiile aferente funcției au fost preluate de Daniela Juravlea. Ulterior ea s-a transferat la București, la Ministerul Muncii în decursul anului trecut, unde a rămas până în prezent.
În locul ei, prin decizie semnată de directorul executiv al instituției a fost numit Alexandru Colbu, șeful compartimentului juridic din cadrul DGASPC. În septembrie 2013 acesta a fost înlocuit cu Angela Curelariu care s-a mai aflat la conducerea Direcției pe postul de director plin.
”Practic până în luna iunie trebuie să scoatem la concurs postul de director adjunct pe partea socială”, a declarat Dan Șlincu, director executiv DGASPC.
Șeful Direcției Copilului a mai spus că a încercat varianta numirii a doi directori adjuncți, unul pe parte de adult iar celălalt de copil însă proiectul nu a avut șanse de reușită.
Angela Curelariu este sora primarului din Românești și este susținută de PNL pentru acest post de conducere. (G.E.)
CITEȘTE:
Ca să-i facă loc lui Curelariu la DGASPC, Ţurcanu mai face un post de director


Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare