Președintele CJ încheie anul cu gândul la viitorul botoșănenilor

A luat cuvântul la conferința de presă organizată la PNL și președintele Consiliului Județean Botoșani.

 

Gheorghe Sorescu le-a mulțumit botoșănenilor pentru că au avut răbdare cu conducerea de la județ.
”Noi executivul de la CJ cred că suntem o echipă a faptelor, spre deosebire de ce se întâmplă la municipiu, noi chiar am reușit să ducem la implementăm toate proiectele și situația noastră financiară este pe excedent. Sigur asta nu înseamnă că acum stăm spectaculos. Sigur pe 2016 nu vom avea un buget la fel de bun la fel cu cel pe care l-am avut repartizat pe 2015”, a declarat Gheorghe Sorescu.
Mai departe, președintele CJ Botoșani a adresat urări de bine botoșănenilor și și-a exprimat opinia vis a vis de cum vede anul viitor.
Suntem foarte încrezători în 2016 și cel puțin deviza noastră de anul viitor este de a transmite botoșănenilor că Botoșani are nevoie de dezvoltare. Suntem pe penultimul loc în țară la dezvoltare. Noi am lucrat și lucrăm la un program de dezvoltare pe noile fonduri europene”, a mai spus Gheorghe Sorescu. Șeful județului a încheiat prin a menționa că la Botoșani este nevoie de a fi schimbată politica socială care să fie înlocuită cu cea de dezvoltare. (G.E.)
CITEȘTE: Flutur, atac violent la Portariuc cu 'minciună' şi 'mari ţepe': Este râsul lumii

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Bărbat găsit mort într-o mașină din oraș 

Redacția Botoșăneanul

Jun 07, 2025