Plenul Consiliului Județean a adoptat miercuri o hotărâre de actualizare a devizului general pentru obiectivul de investiții ”Conducta de aducțiune apă potabilă Hănești – George Enescu, județul Botoșani”.
Pe 28 septembrie 2023, Consiliul Județean a aprobat documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici pentru investiția ”Conducta de aducțiune apă potabilă Hănești – George Enescu, județul Botoșani”.
Întreaga documentație a fost transmisă către Compania Națională de Investiții (CNI), în vederea finanțării obiectivului de investiții, care a fost admis pe ”Lista Sinteză” a subprogramului ”Fose septice, microstații de epurare și sisteme de alimentare cu apă”.
După ce proiectul adoptat de CJ a fost înaintat la CNI, Guvernul a adoptat o hotărâre privind proiectele de investiții aflate în diverse stadii de implementare, care prevedea că devizele generale trebuie refăcute cu includerea capitolului ”Cheltuieli aferente marjei de buget și pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de preț”.
Consiliul Județean a trebuit să refacă practic calculele și a rezultat un deviz general de 164.469.253 lei.
Vestea proastă dată însă ieri de șeful CJ, în cadrul ședinței ordinare pe luna mai a Consiliului Județean, este că la CNI nu prea sunt bani.
Valeriu Iftime, președinte CJ Botoșani
”Așa am descoperit-o. Noi am depus în 2023 un deviz la CNI, nu vă ascund că a zăcut într-un sertar. Când l-am scos de acolo ca să-l trecem pe Lista Sinteză, s-a schimbat ministrul Dezvoltării. Dna de la CNI ne-a spus că, pentru a-l pune din nou în discuție, trebuie actualizat. Noi l-am actualizat și vă spun că nu sunt bani la CNI”.
Șeful Județului a purtat discuții la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru a muta aici proiectul de la CNI și a obține finanțare.
Valeriu Iftime, președinte CJ Botoșani
”Bani la CNI, așa cum sunt anul acesta alocările, nu vom avea. Sper din toată inima să punem acest proiect pe fonduri europene”.
Conductă Hănești – George Enescu ar asigura alimentarea cu apă potabilă în șapte unități administrativ-teritoriale.