Rabla Auto 2025. Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat miercuri când încep înscrierile în program pentru persoane fizice, unități administrativ-teritoriale și instituții publice.
Astfel, sesiunea dedicată unităților administrativ-teritoriale și instituțiilor publice începe în 4 iunie, la ora 10.00, iar sesiunea Rabla pentru persoanele fizice va începe în 19 iunie, tot la ora 10.00. Ambele sesiuni vor rămâne deschise până la data de 27 noiembrie sau până la epuizarea bugetului alocat.
Programul Rabla Auto 2025 le oferă persoanelor fizice posibilitatea de a accesa finanțare nerambursabilă pentru casarea autovehiculelor vechi, poluante, și achiziționarea de autovehicule noi, mai puțin poluante și mai eficiente energetic.
"Rabla Auto rămâne una dintre cele mai eficiente căi prin care sprijinim direct populația să renunțe la mașinile vechi și să opteze pentru vehicule moderne, mai prietenoase cu mediul. Anul acesta am simplificat procedurile și am alocat un buget semnificativ, astfel încât cât mai mulți cetățeni să poată beneficia de acest sprijin", a declarat Florin Bănică, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.
În cadrul acestui program, nu este permisă finanțarea achiziției autovehiculelor alimentate cu motorină, pentru a încuraja utilizarea tehnologiilor mai prietenoase cu mediul, potrivit observatornews.ro
Pentru persoanele fizice, suma alocată sesiunii de înscriere este de 210.000.000 de lei pentru achiziționarea autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a motocicletelor și autovehiculelor cu sistem de propulsie hibrid și de 400.000.000 de lei pentru achiziţionarea autovehiculelor noi plug-in hibrid sau a motocicletelor electrice și autovehiculelor pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen.
Pentru instituțiile publice și unitățile administrativ-teritoriale, suma alocată sesiunii de înscriere este de 30.000.000 de lei pentru achiziționarea autovehiculelor noi cu sistem de propulsie hibrid și de 120.000.000 de lei pentru achiziţionarea autovehiculelor noi plug-in hibrid sau pur electric.