Inspectoratul Școlar Județean Botoșani are obligația de a aloca locuri pentru elevii romi sau cei cu cerințe educaționale speciale, în unitățile preuniversitare.
Aceste categorii de elevi au fost repartizate pe data de 17 iulie 2025 iar rezultatele au fost afișate de către instituțiile menționate, potrivit calendarului de admitere la liceu.
La Botoșani numărul elevilor care au fost repartizați direct este de 45.
Cea mai mare medie din clasele V-VIII este 9.37 în cazul unui elev care a fost admis la Colegiul Național Mihai Eminescu, la profil umanist, de la Școala Gimnazială „Nicolae Călinescu” din Coșula.
Următoarea medie este de 8.80 în cazul unui elev care a intrat la Liceul Pedagogic Nicolae Iorga de la Școala Gimnazială Elena Rareș din Botoșani.
Și, în sfârșit a treia cea mai mare medie a fost 7,82 pentru un elev care a fost admis la Colegiul Național AT Laurian de la Școala Elena Rareș.
La polul opus se află elevi care au avut medii mai mici. Spre exemplu media claselor V-VIII a fost de 5,92 pentru un elev care a fost admis la Liceul „Regina Maria” din Dorohoi. Iar asta în condițiile în care media de evaluare a fost de 1,97.
Un altul a fost admis la același liceu cu media 7,19 după ce la evaluare a avut 2,25.
Conform ordinului care reglementează admiterea la liceu 2025, inspectoratele școlare județene alocă pentru elevii romi și pentru cei cu CES locuri distincte în unitățile de învățământ de masă, peste numărul de locuri repartizat respectivelor unități de învățământ, în limita a 1-2 locuri suplimentare la clasă.
Lista poate fi consultată în fișierul atașat