Inima preşedintelui de la FC Botoşani a bătut extrem de puternic la partida cu Ceahlăul Piatra Neamţ în ciuda victoriei cu 2 – 0. Ratările numeroase şi uriaşe ale roş-alb-albaştrilor l-au ţinut în priză până spre finalul partidei.
Iată câteva declaraţii făcute la finalul partidei:
„Am stat cu mari emoţii până la marcarea celui de-al doilea gol. Simţeam că vom marca, dar am stat alături de Valeriu cu mari-mari emoţii”.
„Exact ca la începutul campionatului, am început mult mai greu, după care am avut un parcurs mai bun”.
„Azi am reuşit să facem spectacol”.
“E clar, noi tot timpul am fost preocupaţi de prima jumătate a clasamentului, ştim problemele care sunt, dacă vom fi pe o poziţie care ne permite participarea în cupele europene, vom fi onoraţi şi ar fi o premieră, dar mai e drum lung”.
Cornel Şfaiţer l-a remarcat pe Curileac, aflat la a patra partidă consecutivă fără gol primit, dar şi întreaga defensivă. Oficialul FC Botoşani îşi doreşte o victorie săptămâna viitoare, cu CSMS Iaşi, “ca să demonstrăm că suntem cea mai bună echipă din Moldova”. (S.B.)