Botoșănenii mor pe capete, cancerul și stresul îi bagă în mormânt

Zeci de mii de pacienți au avut nevoie de îngrijiri medicale în anul 2017.

 

Mai exact au fost internați în cadrul secțiilor de la Spitalul Județean un număr de 49.000 de pacienți. Dintre aceștia, 924 din păcate au decedat.

 

„Cele mai multe decese s-au înregistrat pe următoarele secții: 161 de pacienți decedați în cadrul secției de Oncologie, 155 de pacienți în cadrul secției medicale II și 145 de pacineți decedați în cadrul secției Neurologie”,

Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean

 

Medicul Ștefan Bercea a explicat motivul numărului mare de decese pe aceste secții.

 

În cadrul secţiei Oncologie marea majoritate a pacienţilor sunt cu tumori în stadiu terminal, în cadrul Secţiei Medicală se internează foarte mulţi pacienţi cu afecţiuni medicale grave precum insuficienţă cardiacă, diabet zaharat care duc spre deces, iar în cadrul secției Neurologie  cei mai mulți pacienți sunt internați cu accidente vasculare cerebrale”,

Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean

 

Anul acesta rata de ocupare a paturilor a fost de 62%, iar durata medie de spitalizare a fost de 7 zile.

 

 

download from google play download from apple store
Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare