Un tânăr de 19 ani a ajuns de urgență la spital în noaptea de Înviere, după ce a a consumat etnobotanice și nu s-a mai putut ține pe picioare.
Din spusele medicilor, tânărul din Botoșani a fost preluat chiar din stradă, după ce a căzut lat și nu s-a mai putut ridica nici cu sprijinul trecătorilor. Câțiva prieteni au reușit totuși să îl aducă în simțiri și să apeleze la 112. Din câte se pare, băiatul nu se află la prima „țigară” interzisă, acesta fiind un amator al etnobotanicelor.
Cel mai probabil, după toată isprava, tânărul va fi transferat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean „Mavromati”.
(C.B.)