În ciuda vârstei înaintate, tanti Viorica este un exemplu demn de urmat.
A fost surprinsă în timp ce făcea curat în fața curții sale.
Imaginea a fost publicată pe rețelele de socializare de primarul orașului Ștefănești Florin Buțura. Primarul, prin mesajul său, a ținut să le amintească cetățenilor că au obligația să își curețe șanțurile.
Iată mesajul:
Tanti Viorica, te admirăm și te felicităm!
Dacă tanti Viorica poate, te asigur că poți și tu, cel care încă mai aștepți ca Primăria să-ți cosească și să-ți curățenie șanțul din fața porții.
Reamintesc că este obligația cetățenilor, conform Hotărârii Consiliului Local Nr.8/2021, Art.2, punct l și m, curățarea și întreținerea șanțurilor, rigolelor și podețelor aferente proprietății.
De asemenea, persoanele fizice și juridice au obligația să efectueze lucrările de întreținere și curățenie a clădirilor și terenurilor aflate în proprietatea sau în folosința lor, a anexelor acestora, a incintelor, împrejmuirilor, precum și a oricăror alte spații utilizate de acestea.