Două grupări specializate în trafic de droguri, au fost destructurate în dimineața de astăzi, 30 iunie 2015, când oamenii legii au efectuat nici mai mult nici mai puțin de 23 de percheziții domiciliare.
În urma perchezițiilor, care s-au desfășurat în mai multe imobile din județele Botoșani, Iași și Suceava, au fost identificați 75 de membri ai grupărilor, suspectați că ar fi luat parte, încă din anul 2013, la acțiuni de procurare, transport, ambalare și vânzare a drogurilor de mare risc.
Încă de la primele ore ale dimineții de marți, mascații au stat pe urmele acestora, și, după câteva ore bune petrecute percheziționându-le locuințele, au început să fie aduși în fața procurorilor pentru audieri, în sediul DIICOT din Botoșani.
Până la ora publicării acestui articol, au fost puși față în față cu auditorii aproximativ 13, 14 membri ai grupărilor infracționale, cu mandat de aducere.
(C.B.)
[[galerie-foto]]