O familie din Botoșani trece prin clipe grele. S-a stins din viață, Gabriel, tânărul bolnav grav, care era elev la Școala Gimnazială Nr. 1 Cristești.
Pentru Gabriel s-a lansat și o campanie de strângere de fonduri, însă din nefericire băiatul a pierdut lupta cu boala în cursul zilei de sâmbătă.
Tristul anunț a fost făcut de cadrele didactice de la Școala Gimnazială nr 1 Cristești.
Iată mesajul de condoleanțe transmis:
„Cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Nr. 1 Cristești transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate în urma pierderii premature a elevului nostru drag, Aciobăniței Marian Gabriel.
Ne este greu să găsim cuvinte care să aline durerea unei asemenea pierderi. Împărtășim durerea celor apropiați și ne exprimăm compasiunea și sprijinul în aceste clipe de grea încercare!
Amintirea lui va rămâne vie în inimile noastre, iar chipul lui blând va rămâne mereu parte din sufletul colectiv al școlii noastre.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei să-i dăruiască putere și mângâiere!”