Uluitoarea poveste a botoșăneanului care s-a ascuns 22 ani în sobă din cauza comuniștilor - VIDEO

Povestea vieții lui Ilie Alexoaie din comuna Roma zici că e scrisă pentru a deveni scenariu de film. Fiu de tăran, la rândul lui truditor pe ogorul abia dobândit de familia sa după reforma regală de la sfârşitul Primului Război Mondial, nu a putut îndura primii comuniști care au venit să facă gospodărie colectivă.

 

A pocnit câțiva activiști și o colegă

Fiica bărbatului povestește că atunci când au năvălit milițienii, Ilie a luat-o la fugă pe campuri de frică să nu fie prins.
Timp de 22 de ani l-au vânat comuniștii, el nu s-a îndurat de mama lui, a stat trei luni de zile hoinar pe câmp. După trei luni de zile a venit acasă”, relatează nepoata lui Ilie Alexoaiepentru Antena 3.
Așa au inceput cei 22 de ani de temniță autoimpusă. Ca să nu fie prins și aruncat în pușcărie a ajuns să se ascundă într-o sobă amenajată special din casa părintească.

Noaptea se degiza în femeie pentru a putea ieși din casă

Deoarece era forțat să stea înghesuit în ascunzatoare, și-a găsit o îndeletnicire casnică: a cusut costume naționale. Peste două decenii a stat într-o ascunzătoare de 1,5X0,5 metri. Doar noaptea ieşea prin curte şi o făcea îmbrăcat în straie femeieşti. A ieşit din propria-i închisoare la moartea mamei sale, după 22 de ani şi jumătate de temniţă impusă, când pedeapsa i se prescripsese. Ironia sorţii, a ajuns să lucreze la CAP-ul pe care l-a urât atât de mult şi din cauza căruia s-a ascuns atâta vreme. 10 ani l-au căutat în zadar miliţienii. Membrii familiei au observat însă că aceştia vin de fiecare dată de pe culmea delaului, dinspre biserică, îi vedeau şi dacă Ilie Alexoaie era ieşit îl anunţau repede ca să se ascundă. Căutarile au încetat când prin sat s-a auzit că Ilie a murit și că a fost luat de ape.
ilie alexoaie barbatul ascuns in soba

În 2008 s-a dus la cel veşnice. ”Am fost şi voi fi întotdeauna mândră de tatăl meu, îmi pare rău că l-am pierdut”, spune fiica acestuia.
CLICK  PENTRU VIDEO
[[banner]]
CITEŞTE POVESTEA UNUI ALT BOTOŞĂNEAN CARE A LUPTAT CUM A PUTUT CU REGIMUL TOTALITAR:
Chinuit de Securitate


Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare