Caporalul botoșănean Robert Maicariu se numără printre studenții militari care au câștigat locul I la concursul „Military Student Multirotor Fest”, organizat la finalul lunii mai de Academia Forțelor Aeriene din Brașov. Competiția, aflată la cea de-a doua ediție, a reunit echipe formate din studenți ai instituțiilor militare de învățământ superior din țară.
Echipa câștigătoare a fost formată din studenții sergent Ștefan Ionescu (pilot și căpitan al echipei), Adrian Sandu (software), caporal Robert Maicariu (hardware) și Robert Silași (proiectare), toți aparținând Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.
Timp de trei luni, aceștia au lucrat intens la proiectarea și construirea unui sistem aerian fără pilot (UAV), pe care l-au testat și perfecționat pentru cele trei probe impuse de concurs: lansarea unei grenade la punct fix, transportul unei truse medicale la o coordonată prestabilită și o misiune autonomă.
Studenții provin de la specializarea „Comunicații și Informatică” din cadrul Facultății de Management Militar și au fost coordonați de mr. conf. univ. dr. Annamaria Sârbu și mr. Alexandru Vasile.
Prin acest rezultat remarcabil, caporalul botoșănean Robert Maicariu contribuie la promovarea excelenței și inovării în domeniul tehnologiei militare și aduce un plus de mândrie județului Botoșani.