UP Cafe, faliment în viteză cu preşedinte de partid la bord

În şase luni de zile, SC Up Cafe SRL, societate comercială care a administrat barul de la ultimul etaj al clădirii Vegastel din municipiul Botoşani, a devenit o amintire. În luna octombrie a anului trecut Tribunalul Botoşani a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență a firmei din strada Teatrului şi intrarea acesteia direct în faliment.

 


Faliment de primăvară

Săptămâna trecută, pe 28 martie mai exact, instanţa a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitorului şi radierea din Registrul Comerţului. De asemenea, lichidatorul judiciar Constantin Dascălu a fost descărcat de orice îndatoriri și responsabilităţi, hotărându-se și plata către acesta, din fondul de lichidare, a retribuţiei de 3.720 lei (inclusiv TVA) și a cheltuielilor de procedură în valoare de 413,40 lei. Magistraţii au decis şi notificarea hotărârii debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoșani pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă.

Şeful ecologiştilor de la municipiu, băgat şi la Up Cafe

În 2011, SC Up Cafe SRL Botoşani îl avea ca asociat şi administrator pe Sergiu Zvîncă, nimeni altul decât preşedintele organizaţiei municipale de acum a Partidului Ecologist Român, pe atunci lider al Tineretului Naţional Liberal. Societatea, care avea ca principal obiect de activitate, „baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”, şi-a schimbat între timp administratorul, la data procedurii de insolvenţă fiind Adrian Prodan. Prin 2012 actualul şef al ecologiştilor din municipiu Botoşani avea părţi sociale în valoare de peste un miliard de lei vechi la SC Up Cafe SRL. Firma în cauză nu este singura în activitatea căreia Sergiu Zvîncă a fost implicat şi care a ajuns falimentară, ex-liberalul devenit ecologist fiind de-a lungul timpului asociat la o mulţime de societăţi comerciale. Aceasta după ce a făcut parte şi din consiliul de administraţie de la SC Nova Apaserv SA, funcţie la care a fost practic nevoit să renunţe după plecarea din PNL.
CITEŞTE ŞI CE A VRUT SĂ FACĂ SERGIU ZVÎNCĂ CU LOCUINŢA ANL PRIMITĂ DE LA PRIMĂRIA BOTOŞANI:
Tunuri imobiliare în cartierele ANL
[[banner]]
CITEŞTE ŞI DESPRE CONVERTIREA DE LA LIBERALISM LA ECOLOGIE:
 Un fost lider al PNL Botoşani preia conducerea ecologiştilor


Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare