Veste BUNĂ, botoșăneni! Din iulie, medicamentele se ieftinesc cu 20%

De la 1 iulie, medicamentele furnizate bolnavilor vor fi ieftinite cu 20%, anunță ministrul sănătății, Nicolae Bănicioiu.

 

Astfel că, prin modificarea promisă în urmă cu câteva luni, România va ajunge să practice cel mai mic preț european la medicamente, potrivit ministrului sănătății, citat de Realitatea TV.

Nicolae Bănicioiu a spus că au existat discuții cu toți factorii implicați – FMI, Comisia Europeană, asociațiile de producători, distribuitori și lanțurile de farmacii, pentru a asigura distribuția și accesul la medicamente al românilor.

Informația a ajuns în forma sa brută și printre farmaciștii din Botoșani, dar nu se cunosc mai multe detalii despre decizia care ar urma să ieftinească medicamentele începând cu luna iulie a anului acesta.

„Din informațiile pe care le deținem și pe care le-am primit în cursul lunii iunie, într-adevăr de la 1 iulie ar trebui să se producă ieftinirea medicamentului și să intre în vigoare noul CaNaMed”, a precizat Maricica Cazacu, președintele Colegiului Farmaciștilor Botoșani.

Ministrul sănătății a mai spus că din discuțiile purtate cu premierul Victor Ponta și ministrul finanțelor, Eugen Teodorovici, banii economisiți prin ieftinirea prețurilor, vor rămâne tot în sectorul Sănătate.

(C.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:13095:Farmaciile botoşănene riscă să rămână fără medicamente compensate suficiente ]]

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare