În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au organizat 17 acțiuni punctuale, în cadrul planului de activitate BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la peste 120 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate peste 400 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 200.000 de lei. Dintre sancțiuni, cele mai multe au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce 39 de permise de conducere și au fost emise șapte ordine de protecție provizorii pentru infracțiuni de violență în familie.
Cea mai mare alcoolemie a fost înregistrată de polițiștii din Dorohoi, la data de 31 mai 2025, respectiv 1,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto nu deținea nici permis de conducere, motiv pentru care a fost reținut pentru 24 de ore, apoi instanța de judecată a dispus arestarea sa preventivă.