Festivalul Zilele Nordului din Darabani aduce nu doar muzică și mișcare, ci și măsuri speciale de siguranță. Jandarmii botoșăneni, alături de alte structuri de ordine publică, vor fi prezenți în zonele de eveniment pentru a preveni incidentele și pentru a garanta desfășurarea în condiții optime a tuturor activităților.
Seria evenimentelor publice specifice sezonului estival continuă în această săptămână cu cea de-a XII-a ediție a Festivalului ,,Zilele Nordului" din orașul Darabani, manifestare cu participare numeroasă la care Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, în cooperare cu partenerii instituționali, va asigura ordinea și siguranța publică în perioada 31 iulie - 03 august 2025.
Jandarmii, împreună cu efective de poliție, poliție locală, pompieri și membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani vor acționa în zona de desfășurare a evenimentelor (spectacolele din Poiana Teioasa, Maratonul Nordului MTB Dersca si Maratonul Nordului Teioasa Trail) pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală și contravențională, fluidizarea traficului rutier și pietonal, prevenirea și stingerea unor eventuale incendii, precum și pentru intervenția în situații de urgență, conform competențelor instituționale.
Acțiunile jandarmilor au un caracter preponderent preventiv, dar nu vor fi tolerate abaterile de la normele legale, iar sancțiunile aplicate vor avea avea în vedere gradul de pericol social al faptelor săvârșite.
În vederea desfășurării în condiții de siguranță a Maratonului Nordului MTB Dersca vor fi instituite restricții de circulație progresive pe perioada competiției de către polițiștii rutieri.
De asemenea, jandarmii vor avea în atenție persoanele care comercializează sau consumă substanțe interzise, încălcând prevederile Legii nr.143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
Aducem la cunoștința cetățenilor că vânzarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Jndarmii recomandă participanților să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile jandarmilor, să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc și bunurilor personale de valoare și să solicite sprijinul forțelor de ordine în mod direct, în cel mai scurt timp, în cazul producerii unor situații de tulburare a ordinii și liniștii publice care îi afectează pe ei sau persoanele din jur.