More

    Israel amenință Iranul că nu îi va permite să își reia programul nuclear și de rachete balistice


    Benjamin Netanyahu, Foto: JINI / Xinhua News / Profimedia

    Benjamin Netanyahu, Foto: JINI / Xinhua News / Profimedia

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a amenințat Iranul cu „consecințe foarte severe” în eventualitatea unui atac și a transmis un mesaj similar cu cel al președintelui american Donald Trump în privința programului nuclear și de rachete balistice al Teheranului, transmite AFP.

    „Nu vom îi vom permite Iranului să își restabilească industria de rachete balistice și, cu siguranță, nu îi vom permite să își reînnoiască programul nuclear, pe care i l-am afectat semnificativ”, le-a spus Netanyahu, luni, parlamentarilor israelieni.

    „Dacă suntem atacați, consecințele pentru Iran vor fi foarte severe”, a subliniat el.

    Ce spusese Trump

    În urmă cu câteva zile, după întâlnirea pe care a avut-o cu Netanyahu la Casa Albă, Donald Trump amenințase că va „eradica” programul nuclear și de rachete balistice al Iranului.

    În ultimele luni, oficiali și jurnaliști din Israel și-au exprimat îngrijorarea că Iranul își reconstruiește arsenalul de rachete balistice, care fusese avariat în timpul războiului de 12 zile din iunie.

    Potrivit președintelui american, există posibilitatea ca Iranul să analizeze noi amplasamente nucleare pentru a le înlocui pe cele vizate de atacurile americane din timpul aceluiași conflict, precum și să încerce să își restabilească stocurile de rachete.

    „Sper că nu încearcă să se reînarmeze din nou, pentru că dacă o fac nu vom avea de ales decât să eradicăm foarte repede această acumulare”, a spus Trump, amenințând că răspunsul SUA „s-ar putea să fie mai puternic decât ultima dată”.

    Pe de altă parte, liderul american a afirmat că el crede că Iranul încă este interesat de un acord cu SUA în ceea ce privește programul nuclear și de rachete.

    Premierul israelian a vorbit și despre protestele din Iran

    Netanyahu susține că în Iran protestele s-au „extins masiv”.

    „Este foarte posibil să ne aflăm într-un moment decisiv – un moment în care poporul iranian își va lua destinul în propriile mâini”, a spus el în parlamentul israelian.

    Protestele din Iran au izbucnit în 28 decembrie, când comercianții din capitala Teheran au organizat o grevă din cauza prețurilor ridicate și a stagnării economice. Manifestațiile s-au răspândit între timp și în alte orașe, iar gama de revendicări s-a extins și ea.

    Duminică, premierul israelian a transmis un mesaj de „solidaritate” cu poporul iranian.

    „Suntem solidari cu lupta poporului iranian și cu aspirațiile sale la libertate și dreptate”, a declarat Netanyahu, în ședința săptămânală a cabinetului israelian.



    Source link

    Ultimele Stiri

    Articole asemanatoare