Aproximativ 100 de elevi și cadre didactice de la două școli gimnaziale din comunele Lozna și Dersca s-au întâlnit azi cu jandarmii botoșăneni în cadrul programului național ,,Ora de civilizație”, inițiat de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și finanțat prin Mecanismul național de susținere a prevenirii criminalității.
Jandarmii au discutat cu elevii din clasele V-VIII despre efectele negative ale bullying-ului, prevenirea violenței și a faptelor antisociale cu incidență în mediul școlar.
De asemenea, în contextul sărbătorii Zilei Europene a Numărului Unic de Urgență 112, au fost prezentate situațiile în care acesta poate fi apelat.
În România, Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență - SNUAU 112 funcționează din anul 2005, fiind disponibil non-stop și gratuit în Uniunea Europeană.
SNUAU 112 asigură preluarea apelurilor de urgență de la cetățeni și transmiterea acestora către agențiile specializate de intervenție, în vederea asigurării unei reacții imediate, uniforme și unitare pentru soluționarea urgențelor.
În anul 2024, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoşani a intervenit direct la 516 solicitări, în urma cărora au fost constatate 14 infracțiuni și au fost aplicate 498 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 270.000 de lei.
Este esențial ca apelarea numărului de urgență 112 să fie efectuată doar în situații de urgență.
Apelarea abuzivă sau falsă a SNUAU 112 se sancţionează cu amendă contravenţională, conform prevederilor legale.
Cu prilejul activităților preventiv-educative organizate în instituțiile de învățământ din județul Botoșani, jandarmii informează elevii cu privire la importanța apelării responsabile a numărului unic de urgență 112, pentru prevenirea apelurilor abuzive sau false.
Ultima probă de la simularea bacalaureatului cu peste 450 de elevi absenți la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 26, 2025
APIA a făcut anunțul: Au intrat banii în conturile acestor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Mar 26, 2025
Curățenia de primăvară cu 50% reducere la Aurora Multimarket!
Redacția Botoșăneanul
Mar 26, 2025
ITM Botoșani, anunț despre salariul minim: Amenzi pentru patronii care își bat joc de angajați
Redacția Botoșăneanul
Mar 26, 2025
Primăria a refuzat două clădiri istorice din cauza ofertelor „nesimțite” – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 26, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile