Valeriu Iftime, președintele PNL Botoșani a declarat într-o ieșire publică după turul doi al alegerilor prezidențiale că partidele politice nu au niciun merit în rezultatele obținute de Nicușor Dan.
Nici PNL și nici PSD care s-au aflat într-o alianță de guvernare.
Valeriu Iftime, președinte PNL Botoșani
„Nu cred că are un mare merit. Adică, nu cred că PNL, mai ales foștii noștri aliați de la PSD care în opinia mea nu au făcut aproape deloc. Noi am încercat niște acțiuni dar să știți că, convingerea oamenilor nu vine din partid. Convingerea oamenilor vine de la lideri, de la oameni, de la mesajul dat de la București”,
În ultimul an care a fost presărat cu mai multe runde de alegeri, acesta a fost curentul.
Unul cu persoane care au avut un discurs echilibrat cu promisiuni de stabilitate.
Iar în oglindă, un alt discurs plin de vorbe goale și populism.
Valeriu Iftime, președinte PNL Botoșani
„La un moment dat chiar foarte multă violență, ceea ce am văzut-o și eu prin mesajele mele pe care le-am dat pe Facebook și pe TikTok. Violența cu care răspundeau oamenii. Nu avea nicio legătură cu subiectul în sine, la ce spuneam eu și dădeam un sfat și cum răspundeau ei cu: «hoților, s-a terminat, de mâine vă legăm. Ați greșit sau nu am apă la etajul IV»
Tipul acesta de violență a fost promovat de liderul AUR, George Simion care și-a concentrat campania mai mult pe această direcție decât pe promovarea unui program de guvernare.
Valeriu Iftime spune că persoanele „care s-au dus pe fenta asta, au pierdut”.
Întrebat dacă ar mai intra în politică: „Dacă aș da cu un an înapoi nu aș mai intra în politică. Dar la atacurile pe care le-am avut în presă, am suficientă maturitate ca să înțeleg că oamenii, sunt anumite frustrări la oameni pe care nu am cum să le contrazic eu, și nici nu pot să le spun la fiecare. Dar când sunt atacuri la persoană care-mi spun mie că nu știu ce am făcut sau că-mi fac iaz la Vf. Cîmpului, când eu spun că este cel mai mare proiect strategic și cineva se duce la interesul personal”.
Pe de altă parte, liderul liberal este conștient de faptul că expunerea publică are anumite riscuri: „unii te laudă, alții te boxează” iar pe alocuri a fost deranjat mai ales de injuriile care i-au fost aduse. Și tocmai din acest motiv consideră că trebuie găsită modalitatea de a veni cu un discurs care să nu atragă reacții violente.