Compania de apă a transmis în urmă cu puțin timp un comunicat de presă.
Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm, de pe strada Hatman Arbore din municipiul Botoșani, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță întreruperea furnizării apei potabile, astăzi – 30 octombrie 2024.
Astfel, în intervalul orar 14:15 – 17:30, sunt afectați de lipsa apei potabile consumatorii ce locuiesc pe străzile: Doboșari, Hatman Arbore, Ștefan cel Mare, Luizoaia, Aleea Iacob Iacobovici, Vâlcele, respectiv abonații din cartierul A.N.L Cișmea.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile, în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții companiei de apă.
Ședință la Inspectoratul Școlar cu șefi din Primărie pentru STADIUL lucrărilor la școli
Gabriela Erdic
Mar 20, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 20, 2025
S-a anunțat programul etapei a treia din play-off, FC Botoșani joacă cu UTA
Oana Sava
Mar 20, 2025
Andreea Coțovanu
Mar 20, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile