Pe 26 mai 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 32 de ani, din comuna Avrămeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție.
În urma cercetările desfășurate de polițiști a reieșit faptul că acesta, s-ar fi deplasat la domiciliul mamei sale, față de care avea ordin de protecție, din luna februarie 2025, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
Tânărul i-ar fi adresat victimei expresii și cuvinte jignitoare și ar fi provocat scandal pe drumul public din fața locuinței.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție.
(foto – mediafax.ro)