Construcția primelor autostrăzi și poduri între Republica Moldova și România, un pas important în dezvoltarea infrastructurii
Proiecte majore de infrastructură în Republica Moldova
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor din România, Irinel Ionel Scrioșteanu, a prezentat stadiul actual și perspectivele proiectelor de infrastructură care vizează legături rutiere între Republica Moldova și România. Lucrările la primul pod nou de la Ungheni sunt prevăzute să se finalizeze în anul curent, iar pe teritoriul moldovean se va construi primul segment de autostradă, cu o lungime de aproximativ 5,5 kilometri.
Potrivit oficialului român, situația infrastructurii rutiere din Republica Moldova poate fi comparată cu cea din România de acum 10-15 ani. Acesta a subliniat necesitatea investițiilor nu doar pentru reabilitarea drumurilor existente, cât mai ales pentru dezvoltarea autostrăzilor: „Împreună construim primii kilometri de autostradă dincolo de Prut, pe zona Ungheni, asta reprezintă un prim pas spre dezvoltarea infrastructurii de mare viteză și în Republica Moldova.”
Extinderea rețelei de poduri peste Prut
Pe lângă podul de la Ungheni, autoritățile din România și Republica Moldova au stabilit construirea a încă patru poduri noi peste Prut. De asemenea, este planificată modernizarea punctului vamal Albița–Leușeni prin edificarea unui pod nou cu patru benzi. „Ținta noastră este ca fiecare raion de pe Prut să aibă cel puțin un pod rutier”, a declarat Scrioșteanu. Fondurile necesare vor proveni din surse europene și bugetul național al României.
Accesarea fondurilor europene și rolul strategic al Republicii Moldova
Secretarul de stat a recomandat autorităților moldovene să accelereze pregătirea și maturizarea proiectelor pentru a putea accesa fondurile europene disponibile în regim de preaderare. „Recomandările principale țin de cu începerea unor proiecte viabile, maturizarea acestora în așa fel încât atunci când vor fi primele fonduri în preaderare să avem proiecte mature care să înceapă a fi implementate imediat,” a explicat oficialul.
În plus, Scrioșteanu a evidențiat importanța strategică a Republicii Moldova în regiune, menționând rolul țării în procesul de reconstrucție a Ucrainei. „Rutele solidarității pot deveni rutele reconstrucției Ucrainei,” a afirmat acesta, subliniind potențialul de transformare a Moldovei într-un coridor important pentru transportul de mărfuri.
Dezvoltarea infrastructurii rutiere și conectarea la coridoarele europene reprezintă, în acest context, elemente esențiale pentru integrarea europeană și pentru atragerea investițiilor în economia Republicii Moldova.
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- „radiomoldova.md”


