
Miguel Gane, cel mai citit poet contemporan din Spania, vine în această seară la Digi24, la „Jurnalul de Seară”.
Cum mai ajunge literatura la oamenii care au tot mai puțină răbdare să citească? Ce povești fascinează omenirea în Secolul XXI?
Cel mai vândut autor din Peninsula Iberică și din Columbia, Chile, Peru și Bolivia lansează acum primul său volum în limba română.
Poetul spaniol Miguel Gane, născut la Lerești, în Argeș, e unul dintre autorii care ajunge la publicul de azi. Prima lui poezie a fost despre un copac din satul natal, iar primul său roman, „Când o să te faci mare”, spune povestea unei familii de imigranți români din Spania.
Miguel Gane va discuta despre lumea de azi în care rețelele de socializare influențează tot, iar oamenii comunică tot mai greu între ei, cu Cosmin Prelipceanu la „Jurnalul de Seară”.
Editor : A.D.V.

