
Florin Manole, ministrul Muncii. Inquam Photos / George Călin
Ministrul muncii Florin Manole a declarat, referindu-se la afirmaţia premierului privind necesitatea reducerii cu 10% a cheltuielilor în ministere, că nu va da pe nimeni afară din ministerul pe care îl conduce şi că va face economii „în măsura posibilităţilor”.
Florin Manole a susținut sâmbătă seară, la Antena 3, că este ministrul Muncii și nu „al concedierilor sau al tăierilor”, el adăugând că orice funcţionar care face un serviciu public astăzi trebuie să rămână să facă acel serviciu public, transmite News.ro.
Florin Manole: „Nu am nevoie să facă nimeni ordine în Ministerul Muncii”
El a precizat că în Ministerul Muncii există deficit de personal în multe zone, dând ca exemplu Casele de Pensii.
„Avem deficienţe, deficit de personal în multe zone. Am fost în ultimele zile în Maramureş, în Zalău, în Alba, în Sibiu. Sunt Case de Pensii care nu au numărul de angajaţi pe care ar trebui să-l aibă de ani de zile şi care lucrează cu oameni care compensează absenţa colegilor lor. În primul şi în primul rând, nu am nevoie să facă nimeni ordine în Ministerul Muncii. La nivelul aparatului central din minister, comparat cu ianuarie 2025, avem cu 6,7% mai puţine cheltuieli salariale. N-am dat niciun om afară, nu voi da niciun om afară. Voi continua să fac economii în măsura posibilităţilor”, a declarat ministrul Muncii, Florin Manole.
Întrebat prin ce metode a reuşit reducerea cheltuielilor, ministrul a explicat că unde au existat funcţionari care s-au pensionat au fost aduşi debutanţi cu salarii mai mici, dar au fost cazuri când persoanele pensionate nu au mai fost înlocuite. „Sigur că asta nu se va putea la nesfârşit. Reducerea sporurilor a fost o altă măsură prin care s-au redus nişte cheltuieri”, a mai spus Florin Manole.

