Impactul războiului din Golf asupra gândirii militare sovietice
Războiul din Golf din 1990–1991 a reprezentat o provocare majoră pentru doctrina militară a Uniunii Sovietice, dezvăluind limitele tactice și tehnologice ale modelului sovietic în fața noilor metode de război moderne implementate de coaliția condusă de Statele Unite ale Americii.
Evaluarea inițială a Kremlinului
La începutul conflictului, conducerea sovietică considera că Irakul, un aliat regional echipat și instruit după modelul sovietic, va oferi un război lung și costisitor, un test real pentru puterea aeriană a SUA. Se așteptau la un conflict de uzură, cu mari pierderi, și anticipau un preț ridicat pentru eliberarea Kuweitului. Imaginea unui război terestru amplu și o confruntare directă Est-Vest în Europa era considerată relevantă pentru propria strategie.
Surpriza tacticilor coaliției
Contrar așteptărilor, ofensiva terestră inițiată pe 24 februarie 1991 s-a încheiat în doar patru zile. Apărarea antiaeriană irakiană a fost rapid neutralizată, iar manevrele rapide, desfășurate inclusiv pe timp de noapte și în condiții dificile, au depășit capacitatea de reacție a Irakului. Manevra principală, cunoscută sub denumirea „croșeul de stânga” (left hook), impresiona prin viteză și coordonare, elemente surprinzătoare pentru analiștii sovietici.
Vulnerabilitatea doctrinei sovietice
Conform analizei de la Moscova, strategia sovietică bazată pe masa, adâncimea și rezistența la pierderi a fost pusă sub semnul întrebării. Retragerea forțelor irakiene pe Autostrada 80 și distrugerea lor de către aviația americană, cunoscută ulterior drept „Autostrada Morții”, a demonstrat diferența majoră între controlul tehnologic al forțelor coaliției și incapacitatea irakienilor de a răspunde eficient.
Revoluția în război: tehnologie și comunicații
Războiul a evidențiat utilizarea sistemelor moderne precum GPS și platformele aeriene de supraveghere E-8 Joint STARS, care au permis detectarea rapidă și coordonarea precisă a loviturilor. Doctrina sovietică, cu lanțul său ierarhic de comandă și întârzieri în transmiterea informațiilor, s-a dovedit inadecvată într-un conflict caracterizat prin viteza deciziei și integrarea forțelor.
Consecințele pentru Uniunea Sovietică
O analiză realizată în 1992 de RAND Corporation indica schimbarea fundamentală a modului de a face război, subliniind importanța dominației aeriene și a vitezei de reacție. La câteva luni după încheierea conflictului, Uniunea Sovietică înceta să mai existe, iar războiul din Golf a rămas un punct de referință pentru înțelegerea noilor paradigme militare.
Astfel, conflictul a oferit Moscovei un semnal clar despre necesitatea adaptării doctrinei militare în epoca tehnologiei informației, rămânând însă incert dacă aceste lecții au fost pe deplin integrate.
