
Iarna în România, fotografie ilustrativă. Inquam Photos / Simion Sebastian Tătaru
Meteorologii anunță ninsori în Capitală, sâmbătă noapte, când se va depune strat de zăpadă. Luni, temperaturile vor scădea până la – 10 grade Celsius.
„Este de așteptat ca pe parcursul nopții și mâine (duminică – n.r) să fie ninsori în Capitală”, a declarat sâmbătă seară, la Digi24, directoarea Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu.
Ea a spus că va ninge, de altfel, din această seară, în șapte județe din sud-estul țării, care de la ora 20.00 și până duminică la ora 12.00 se vor afla sub cod galben. Este vorba despre Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Constanța si Tulcea.
„În aceste zone, ne așteptăm să se depună strat de zăpadă de 10-15 centimetri. Vor fi și perioade cu precipitații mixte, ceea ce va favoriza depunerea poleiului”, a afirmat Mateescu.
Temperaturi de până la – 10 grade în București
Potrivit prognozei speciale pentru Capitală, publicate de Administrația Națională de Meteorologie, sâmbătă noaptea vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă în jurul a 5 centimetri.
Duminică, vremea va deveni deosebit de rece în București. Va ninge și se va depune strat de zăpadă. Maxima termică va fi de minus 4 – minus 3 grade, iar minima de minus 6 – minus 5 grade, spun meteorologii.
Luni, vremea se va menține deosebit de rece în București. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -1 grad, iar cea minimă va fi de minus 10 – minus 8 grade.

