Descoperire impresionantă: cinci caroserii Ferrari, inclusiv un model rar Dino 246 GT, găsite într-un depozit din Colchester
Colecția aparține unui mecanic, care a decedat în 2025
Cinci caroserii de mașini, printre care un Ferrari Dino 246 GT din 1972, cu volan pe dreapta, au fost descoperite într-un depozit din apropierea orașului Colchester. Depozitul aparținea mecanicului Eddie Walsh, decedat în 2025, arată informațiile publicate de The Telegraph.
Echipa casei de licitații Tifosi Auctions, specializată în vehicule Ferrari, a găsit această colecție în timpul inventarierii moștenirii lui Walsh. În depozit, care are o suprafață de 4.000 de metri pătrați, pe lângă caroserii aflate în diferite stadii de restaurare, s-au identificat și numeroase piese originale marca Ferrari, printre care motoare, cutii de viteze, panouri de caroserie, interioare, roți și componente rare.
Theodore Winstone, reprezentantul Tifosi Auctions din East Sussex, a declarat: „Deschiderea ușilor acestui atelier imens a fost cu adevărat copleșitoare. Eddie era, prin natura sa, un colecționar. Era faimos pentru reticența sa de a se despărți de piesele sale de schimb, preferând să le păstreze pentru proiecte viitoare”.
Licitația este programată pe 22 martie
Valoarea estimată a colecției este de aproximativ 600.000 de lire sterline (circa 690.000 euro), iar vânzarea este programată pentru 22 martie. Printre mașinile descoperite se numără:
- Ferrari Dino 246 GT din 1972, achiziționat de Walsh în 1979 pentru 4.000 de lire sterline și rămas neterminat. Modelul era suspendat în depozit, iar motorul original păstrat în pod, înfășurat în ziare din 1987.
„Mașina este aproape completă. Majoritatea modelelor Dino 246 GT rămase au fost restaurate, ceea ce face ca acest exemplar, cu piese originale și deținere continuă de 47 de ani, să fie extrem de valoros”, a explicat Winstone.
O viață dedicată pasiunii pentru Ferrari
Pe lângă modelul Dino evaluat între 100.000 și 150.000 de lire sterline (valoarea putând ajunge la 400.000 de lire după restaurare), colecția include și:
- un Ferrari 308 GTS din 1979, vândut ca un puzzle de piese, estimat la 30.000 de lire sterline;
- un Ferrari 246 Dino avariat, cu o evaluare de 20.000 lire sterline;
- un Ferrari 308 GT4 din 1977, complet restaurat, cu valoare de 45.000 lire sterline;
- o replică a caroseriei unui Ferrari 339 GTC din 1967, construită în anii 1990, evaluată la 60.000 lire sterline, care, după restaurare, ar putea ajunge la 500.000 lire.
Reprezentanții Tifosi Auctions au descris moștenirea lui Eddie Walsh drept „remarcabilă” și au afirmat că „practic, tot ce ți-ai putea dori se găsea acolo”.
Aceste vehicule și piese vor fi astfel puse în vânzare în cadrul licitației care urmează să aibă loc în luna martie.
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- „www.libertatea.ro”


