Medicii de la Secția de Chirurgie Pediatrică a Spitalului Județean „Mavromati” realizează intervenții chirurgicale laparoscopice.
Zilnic se fac câte două intervenții minim invazive.
[citat autor="Simona Bordiciuc, medic șef Chirurgie Pediatrică. "]
„De câțiva ani am început să facem și noi chirurgie minim invazivă, pe parte de chirurgie și pe parte de ortopedie unde colegii tineri lucrează cu minim invaziv și tot felul de intervenții chirurgicale pe care le practică ei în activitatea lor. Avem și chirurgia clasică care rămâne standardul chirurgiei. Nu putem funcționa ca unitate, avem echipă multidisciplinară cu Serviciul de Radiologie, Pediatrie cât și colegii din Anestezie și Terapie care ne ajută și ne susțin în acordarea ajutorului medical cuvenit fiecărui pacient în parte” /citat]
Chirurgia minim invazivă se referă la acele operații care se efectuează complet sub ghidaj endoscopic, fără sa mai fie nevoie de practicarea unor incizii mari pentru a pătrunde într-o cavitate a corpului.